Metode de prevenire a crizelor în lupus

LES (lupus sistemic) este fără îndoială în mod potenţial o boală gravă ce poate afecta multe organe. Cu toate acestea, este important de reţinut că cei mai mulţi pacienţi cu LES se bucură deplin de viaţă într-un mod activ şi sănătos.

Creşterilor periodice ale activităţii bolii (accesele) li se poate face faţă de obicei prin varierea medicaţiei. De vreme ce razele ultraviolete pot accelera şi înrăutăţi accesele, pacienţii cu lupus sistemic ar trebui să evite expunerea la soare. Cremele de protecţie solară şi îmbrăcămintea care să acopere extremităţile se pot dovedi utile. Întreruperea bruscă a medicaţiei, în special a corticosteroizior, poate de asemenea cauza accese şi trebuie evitată.

Pacienţii cu LES prezintă un risc sporit la infecţii, în special dacă iau corticosteroizi sau medicamente imunosupresive. Prin urmare, constatarea unei stări febrile trebuie adusă la cunoştinţă doctorului.

Cheia unei îngrijiri eficiente este ţinerea unei legături permanente şi comunicarea cu doctorul pentru a perimite monitorizarea simptomelor, modul în care acţionează boală şi efectele secundare ale medicamentelor.

Cum poate afecta sarcina pe bolnavele afectate de lupus sau pe nou-născuţi?

Pacientele cu LES care rămân însărcinate sunt considerate că fiind supuse „unui înalt risc”. Acestea necesită o monitorizare foarte atentă pe tot parcursul sarcinii şi al naşterii. Aceasta include monitorizarea fetală de către obstretician de-a lungul sarcinii avansate. În cazul femeilor cu LES există un risc sporit de producere a unui avort spontan şi, de asemenea, se pot confrunta cu accese ale bolii pe timpul sarcinii. Prezenţa anticorpilor fosfolipidici, aşa cum sunt anticorpii anticardiolipinici sau lupusul anticoagulant, sunt indicatori clari ai riscului de pierderea a sarcinii. Anticorpii anticardiolipinici sunt asociaţi cu o tendinţa de creştere a gradului de coagulare a sângelui.

Pacientele cu LES care prezintă anticorpi anticardiolipinici sau lupus anticoagulant pot necesita administrarea unor medicamente de „subţiere” a sângelui (aspirina însoţită sau nu de heparină) de-a lungul sarcinii pentru a preveni pierderile de sarcină. Alte tratamente cunoscute includ administrarea intravenoasă de gamma globulină pentru acele paciente care au mai fost confruntate cu pierderi ale sarcinilor, precum şi pentru acelea care prezintă un număr mic de elemente coagulante (plachete) în timpul sarcinii. Femeile însărcinate care au mai avut şi anterior probleme legate de coagularea sângelui pot beneficia de tratamentul de subţiere a sângelui de-a lungul întregii sarcini şi chiar după această timp de 6-12 săptămâni, perioadă în care riscul coagulării asociat cu sarcina pare să se diminueze.

Anticorpii lupici pot fi transferaţi de la mamă către fetus, ceea ce poate avea că rezultat îmbolnăvirea cu lupus a copilului (lupusul neonatal). Aceasta se poate manifesta printr-o scădere a celulelor roşii din sânge (anemia) sau/şi a celulelor albe şi a numărului plachetelor, precum şi prin erupţie pe piele.De asemenea, poate fi afectat sistemul electric al inimii copilului (blocajul atrioventricular congenital). Uneori, este necesară folosirea unui stimulator cardiac (pacemaker) pentru inima copilului în aceste împrejurări. Producerea lupusului neonatal şi a blocajului atrioventricular congenital sunt mai des întâlnite în cazul nou-născuţilor ai căror mame cu LES prezentau anicorpi anti-Ro şi anti-La. De aceea este indicat ca medicul care supraveghează sarcina să fie prevenit de prezenţa acestor anticorpi. Riscul apariţiei blocajului atrioventricular congenital este însă de doar 2%, iar a lupusului neonatal de 5%. Mai mult, lupusul neonatal dispare de obicei după aproximativ 6 luni, atunci când anticorpii transmişi de la mama sunt încet metabolizaţi de către copil.