Sistemul musculoscheletal

Nu este un lucru neobişnuit pentru persoanele cu lupus faptul că pot experimenta dureri musculare (mialgii) sau să aibă inflamaţii ale unor grupe de muşchi (miozită), ceea ce cauzează o stare de slăbiciune şi lipsă de putere. Mai mult de 90 procente dintre persoanele cu lupus simt dureri musculare sau ale încheieturilor la un moment dat pe parcursul bolii. De fapt, mai mult de jumătate dintre persoanele care dezvoltă lupus simt, ca prime simptome, dureri ale articulaţiilor.

Durerile şi slăbiciunea musculară, mai ales în timpul perioadei active a lupusului, sunt specifice în procent de 50 la sută la persoanele cu lupus. Simptomele pot avea cauze diferite, de aceea este important pentru doctor să verifice cauza problemelor, de vreme ce tratamentul va fi diferit în funcţie de acestea. Reumatologii sunt medici specializaţi în tratarea articulaţiilor, muşchilor şi oaselor.

Durerile musculare pot proveni de la un anumit tip de inflamaţie, de la atrofiere (slăbiciune) sau de a miozită.

Inflamația

Inflamaţia este cea mai comună cauză pentru durerile musculare. De fiecare dată când există o inflamaţie (fie că este de la hepatită, lupus, cancer, atac cardiac, etc…), simptomele includ febră, transpiraţie, frisoane, stare de extenuare, pierderea greutăţii şi diverse dureri musculare şi slăbiciune. Aceste simptome care nu sunt specifice şi nu pot determina un diagnostic sunt semne ale faptului că organismul nu mai poate face unui proces care îl depăşeşte. Întrucât lupusul este o boală inflamatorie, poate cauza astfel de probleme. Mialgiile sunt o parte secundară a bolii în ansamblul ei.

Artrita lupică

Artrita lupică provoacă dureri, umflarea, rigiditatea articulaţiilor, precum şi o senzaţie de căldură. Articulaţiile cel mai des afectate sunt cele aflate către zonele periferice ale corpului, respectiv degete, încheieturile mâinii, genunchi, coate, glezne. O stare de rigiditate generală la trezire, de dimineaţă care de obicei se reduce pe parcursul zilei este trăsătura speifică artritei lupice. Cu toate acestea, mai târziu în zi pot fi simţite dureri, amotire, imobilitate sau încălzire a lor. De obicei sunt afectate mai multe încheieturi şi în mod similar pe ambele părţi ale corpului. Spre deosebire de artrita reumatoidă, artrita lupică tinde să afecteze şi să distrugă mai puţin încheieturile. Mai puţin de 10 procente dintre persoanele cu lupus vor suferi deformări ale articulaţiilor mâinilor şi ale picioarelor asociate cu slăbirea cartilagiului şi a oaselor.

Atrofia msuculară (pierderea forţei musculare) poate apărea dacă artrită devine cronică. Atunci când articulaţiile dor, este posibil ca nici muşchii să nu mai fie atât de utilizaţi.

Miozita lupică

Unele persoane cu lupus dezvoltă miozită,o inflamaţie a muşchilor scheletali care cauzează o stare de slăbiciune şi de pierderea a puterii. Miozita lupică afectează cel mai adesea muşchii gâtului, pelvisului, coapselor, umerilor şi braţelor; ca urmare, unele dintre primele simptome care pot apărea sunt dificultatea de a urca scările sau de ridicare din poziţia şezândă. Simptome ulterioare pot fi dificultatea de a ridica obiecte pe un raft, ridicarea braţului pentru a peria părul, ridicarea din cadă sau chiar ridicarea capului de pe pernă şi întoarcerea lui. Un program de exerciţii fizice supravegheat de un terapeut poate ajută la recâştigarea forţei şi funcţiilor musculare normale.

Slăbiciunea musculară indusă de medicamente

Slăbiciunea musculară poate fi, de asemenea, un efect secundar al anumitor medicamente utilizate pentru a trata lupusul şi afecţiunile ce decurg din acesta, incluzând prednisonul şi alţi corticosteroizi, medicamentele pentru scăderea colesterolului şi hidroxicloroquinina (Plaquenil). Diminuarea dozei de medicamente sau stoparea administrării acestora aduce cu sine o îmbunătăţire a forţei musculare.

Tendonita și Bursita

Tendonul este o structură asemănătoare unei frânghii formată din fibre dure care lipesc muşchiul de os. Bursa este un mic sac ce conţine un fluid alunecos şi se găseşte în apropierea articulaţiilor, permiţând muşchilor, oaselor şi tendoanelor să se mişte cu uşurinţă.  Tendonita (iritaţia tendonului) şi bursita (iritaţia bursei) sunt de obicei cauzate de rănirea sau suprasolicitarea articulaţiilor. Durerea este simptomul cel mai des întâlnit în ambele afecţiuni. Diferite părţi ale corpului pot fi afectate; cel mai adesea afectate părţi sunt coatele, degetele şi umerii. În plus, tendoanele şi bursa sunt învelite de membrană sinovială, care este o ţintă a inflamaţiei în artrita lupică.

Sindromul tunelului carpial

Presiunea exercitată asupra nervului central al încheieturii mâinii cauzează o afecţiune numită sidromului tunelului carpian.  Această este caracterizată prin senzaţii de furnicături, amorţeală şi durere în degete care uneori afectează întreaga mână. O serie de afecţiuni, incluzând lupusul, pot cauza aceest sindrom. Când este cauzat de lupus, aceasta este din cauza inflamaţiei încheieturii mâinii care exercită o presiune asupra nervilor.

Osteoporoza

Osteoporoză este o boală în care oasele devin fragile şi sunt mai susceptibile de a se sparge. De obicei, cele mai afectate arii sunt coloana, şoldurile şi încheieturile mâinii. Cuvântul „osteoporoză” înseamnă os (osteo) poros (poroza). Oasele sunt ţesuturi vii, care se schimbă în continuu şi se reînnoiesc. Aceasta are loc în două etape: distrugerea vechilor celule osoase şi formarea unor noi celule osoase. În timpul distrugerii, anumite celule devin active pe suprafaţa osului şi creează mici cavităţi. Aceasta este urmată de formarea osului, în care celule noi umplu cavităţile osului. Dacă osul este în totalitate înlocuit sau reînnoit, atunci este sănătos. În cazul osteoporozei însă este îndepărtată o cantitate prea mare de os, iar noile celule osoase formate sunt insuficiente. Această duce la un proces de pierdere a masei şi forţei osoase.

Pentru persoanele cu lupus, riscul de osteoporoză este ridicat pentru mai multe motive:

  • Lupusul este el însuşi un factor de risc,
  • Unele medicamente prescrise pentru lupus, în special corticosteroizii, reduc masa osoasă,
  • Schimbările nivelului de hormoni protectori (estrogen) reduc de asemenea masa osoasă,
  • Insuficienţa aportului de calciu şi vitamina D în alimentaţie pot împiedică creşterea normală a oaselor,
  • Insuficiente exerciţii fizice care să stimuleze creşterea masei oasoase,
  • Faptul de a fi femeie înseamnă şi o cantitate osoasă mai redusă în raport cu cea a bărbaţilor.

De asemenea, următorii factori cresc riscul de osteoporoză:

  • Constituţia fragilă a corpului, fie că este vorba de bărbat sau femeie
  • Apartenenţa la rasă caucaziană sau asiatică
  • Fumatul

Dacă aveţi doi sau mai mulţi factori de risc, trebuie să vorbiţi cu doctorul pentru a va testa densitatea osoasă. În multe cazuri, osteoporoza poate fi prevenită dacă se iau măsuri adecvate de la primele semne de avertizare.

Necroza avasculară

Necroza avasculară a oaselor (numită şi necroză aseptică sau osteonecroză) este caracterizată printr-o curgere redusă a sângelui şi o presiune crescută într-o porţiune de os. Ca urmare se produce o slăbire a osului care cauzează mici fisuri, iar în cele din urmă suprafaţă osului cedează. Cauzele acestei afecţiuni nu sunt cunoscute, dar este asociată cu utilizarea pe termen îndelungat a corticosteroizilor, abuzul de alcool, anemia falciformă, pancreatită, traume şi alte afecţiuni. Când necroza avasculară a oaselor afectează personele cu lupus, este de cele mai mult ori ca urmare a administrării de corticosteroizi.

Coapsele, umerii şi genunchii sunt zonele cele mai afectate de necroza avasculară, iar simptomele iniţiale sunt durerile resimţite în articulaţii, mai ales atunci când sunteţi angajaţi în activităţi care presupun purtarea unor greutăţi, aşa cum sunt mersul, alergatul sau ridicatul unor obiecte. Aceste tipuri de mişcări vor fi îngreunate de imobilitate, spasme musculare şi o capacitate redusă de a utiliza articulaţiile afectate. Dacă afectarea devine mai gravă, durerea se poate resimţi şi în timpul repaosului, când nu faceţi vreo activitate, mai ales în timpul nopţii. În prezent nu există niciun tratament care să trateze această afecţiune. În cazurile cele mai grave, intervenţia chirurgicală (incluzând înlocuirea artificială a articulaţiilor) poate da rezultate în uşurarea durerilor şi îmbunătăţirea mobilităţii şi a funcţiilor.