Sistemul renal (rinichii)

Lupusul poate afecta între altele şi rinichii. Cei doi rinichi sunt parte a sistemului renal care include, de asemenea, ureterele, vezica urinară şi uretră. Ca organe primare ale sistemului renal, rinichii sunt responsabili pentru:

  • menţinerea unei cantităţi şi tipuri corecte de fluide în organism
  • eliminarea deşeurilor şi a substanţelor toxice
  • reglarea hormonilor (mesageri chimici) care ajută la controlul presiunii şi volumului sângelui

Nefrita lupică

Inflamaţia nefronilor, structurile dinăuntrul rinichilor care filtrează sângele, se numeşte glomerulonefrită sau nefrită. Nefrita lupică este un termen utilizat atunci când lupusul este cel care cauzează inflamaţia rinichilor, împiedicându-i pe aceştia să mai îndepărteze în mod adecvat deşeurile din sânge sau să controleze cantitatea de fluide din organism. Astfel, se pot strânge cantităţi mari de deşeuri în sânge şi astfel să se dezvolte edemul. Netratată, nefrita poate duce la rănirea şi vătămarea permanentă a rinichilor şi la insuficienţă renală acută. Persoanele care suferă de această afecţiune au nevoie de o filtrare regulată a deşeurilor din organism cu ajutorul unui aparat (dializă) sau de transplant de rinichi, astfel ca cel puţin unul dintre rinichi să funcţioneze adecvat.

Nefrita lupică apare cel mai adesea în primii cinci ani după ce simptomele de lupus s-au manifestat şi de obicei afectează persoanele între vârstele de 20 şi 40 de ani. Se estimează că aproximativ 40 procente dintre persoanele cu lupus şi aproximativ două treimi dintre copiii cu lupus dezvoltă complicaţii ale rinichilor care solicită supraveghere şi tratament medical. Întrucât sunt puţine simptome care se manifestă în cazul afectării rinichilor, aceştia pot fi vătămaţi grav înainte de a fi diagnosticat cu lupus.

În etapele de debut ale nefritei lupice sunt puţine semne că ceva nu ar funcţiona corect. De obicei, primele simptome sunt creşterea în greutate şi umflarea picioarelor, gleznelor, a mâinilor şi sau a pleoapelor. Această umflare se agravează uneori în timpul zilei. De asemenea, urină poate fi spumoasă sau cu spumă, ori să aibă culoare roşie. Deseori, primele semne de nefrită lupică sunt relevate de analize. De aceea ţestul de urină este foarte important.

Nefrologii sunt medicii care tratează sistemul renal. Testele pe care le vor efectua aceştia sunt: sumarul de urină, urină pe 24 de ore, teste de sânge şi deseori biopsia rinichilor.

Analiza urinei

Întrucât deşeurile din organism sunt procesate de rinichi, analizarea urinei poate arată oricare dintre problemele de funcţionare ale rinichilor. Cel mai obişnuit test este analiza celulelor eliminate (fragmente de celule care se găsesc în mod normal în sânge sau fragmente ale tubului rinichilor) şi proteinuria (proteină care este eliminată întrucât rinichii nu filtrează deşeurile în mod corect.)

Testele de sânge

Anumite teste de sânge pot oferi informaţii despre gradul şi modul de afectare ale rinichilor şi modul în care organismul filtrează deşeurile. Analiza creatininei este cerută de obicei alături de ureea serică pentru a evalua funcţionarea rinichilor. Compararea nivelului de creatinină din sânge cu cea din urină poate fi utilizată pentru a calcula eliminarea creatininei. Aceast test calculează cât de efectiv rinichii filtrează molecule mici precum creatinină eliminată din sânge. Măsurarea creatininei serice (raportată la date privind vârstă, greutatea şi sexul) sunt utilizate pentru a estima filtrarea glomerulară care relevă gradul de afectare a rinichilor.

Biopsia Rinichilor

Biopsia rinichilor se realizează în spital. În timp ce staţi aşezat pe burtă, nefrologul va insera un ac foarte fin şi lung prin pielea spatelui şi va colecta o foarte mică bucată din ţesutul rinichilor. Ţesutul va fi examinat la microscop pentru a determina gradul de inflamare sau afectare curent.

Tratamente

Deşi nefrita lupică este una dintre complicaţiile cele mai grave generate de lupus, există tratamente eficiente. În general sunt prescrise medicamente precum Prednisonul şi alţi corticosteroizi pentru a stopa inflamaţia. Medicamente imunosupresive pot fi utilizate de asemenea (împreună sau în locul tratamentului cu steroizi), aşa cum sunt ciclofosfamida (Cytoxan), azatioprina (Imuran), ciclosporin A şi mycofenolat mofetil (CellCept). Medicaţia concepută pentru alte boli se poate dovedi de asemenea eficientă pentru tratarea nefritei lupice, incluzând rituximab(Rituxan) şi eculizuimab (Soliris?).

Cele mai multe dintre persoanele care au nefrita lupică vor avea o durată normală de viaţă atât timp cât vor urma un tratament adecvat.

Alte afecțiuni ale rinichilor care au legătură cu lupusul

Nu toate problemele de rinichi cu care se confruntă persoanele cu lupus sunt cauzate de nefrita lupică.

  • Sunt frecvente infecţiile tractului urinar, ce cauzează urinarea frcventă sau senzaţia de arsură în timpul urinării;
  • Retenţia de lichide sau pierderea funcţiilor rinichilor ca urmare a efectelor secundare ale antiinflamatoarelor nesteroidiene şi a medicamentelor precum aspirina.
  • Nefrita interstiţială, care este o infecţie sau o malformaţie a căilor excretorii, poate fi cauzată de efectele secundare ale unor medicamente anti inflamatoare sau antibiotice.
  • Tromboză sau vasculită, două simptome ale sângelui ce caracterizează lupusul, pot afecta rinichii şi chiar provoca insuficienţă renală acută.
  • Cistita lupică, care este o inflamaţie a învelişului vezicii urinare, poate cauza urinarea frecventă şi este asociată cu un discomfort abdominal, incluzând vomă şi pierdere a greutăţii.

Întrebări frecvente

Care sunt cele 5 etape ale lupusului și cum evoluează de la o etapă la alta?

Nu există etape ale lupusului ca atare. Când se vorbeşte despre etapele timpurii sau avansate, termenii utilizaţi sunt foarte vagi. Ei pot semnifica în general că evoluţia iniţială a lupusului este caracterizată de simptome care sunt de abia la început şi care în timp vor evolua, putând ajunge până la distrugerea unui organ sau afectarea în ansamblu a organismului sau până la un stadiu care nu este atât de grav. Nimeni nu poate prezice cât de mult va evolua lupusul în cazul unei persoane, acesta fiind diferit de la o persoană la altă.

Nefrita lupică are mai multe grade, dar nu etape. Sunt 5 grade, dar acestea nu corespund evoluţiei afecţiunii.

Cum pot fi sigur că organele nu sunt afectate?

Atunci când fac analize de sânge la fiecare 6 luni, acestea pot releva dacă există vreo problema? Sau există un anume test care trebuie efectuat pentru a vedea dacă îmi sunt afectaţi rinichii?

Fiecare pacient cu lupus trebuie să facă periodic analize pentru a verifica modul în care rinichii funcţionează, incluzând ureea serică şi cretinina serică. Aceste teste de sânge vor arată cât de bine rinichii funcţionează pentru a elimina deşeurile. Urina ar trebui să fie examinată pentru a vedea dacă sunt urme de proteine sau celule, ceea ce poate fi din cauza inflamaţiei rinichilor. Dacă aceste teste sunt normale, ele se vor repeta la intervale de 3-6 luni. Dacă lupusul este activ în alte sisteme înafara rinichilor sau dacă există urme de proteine sau celule în urină, testele ar trebui repetate mult mai frecvent, de obicei în fiecare lună. O mică schimbare negativă poate fi astfel observată, înainte de a apărea consecinţe mult mai grave. Mici doze de prednison şi alte medicamente pot stopa disfuncţionalităţile detectate în timp util. De asemenea, ar trebui efectuate, periodic, analize pentru a verifica funcţionarea ficatului.

Dacă au fost făcute analizele de sânge pentru a verifica starea rinichilor şi acestea arată că lupusul este în remisie, atunci când faci şi testul de urină pe 24h, poate această să releve un nivel al proteinei încă ridicat în comparaţie cu cel normal?  Ştiu că întotdeauna există o anumită cantitate de proteine în urină din cauza lupusului. Care anume este considerată „normală”, sub 1000 sau mai puţin?

Excreţia normală de proteină este mai mică de 150 mg/24 h. Pentru a fi considerat că sunteţi în remisie completă, rezultatul analizelor ar trebui să se apropie de această cantitate. Ureea serică şi nivelul de creatinină revin la normal în perioada de remisie. Poate avea loc şi o reducere substanţială a proteinuriei care nu înseamnă însă remisie completă, ci parţială (ex. Reducerea de la 3500 mg la 150-2000 mg/zi). Pacienţii cu o remisie completă sau parţială au o prognoză mai bună decât cei care nu înregistrează o astfel de remisie.

În cazul anumitor pacienţi, remisia parţială indică încă existenţa unei inflamaţii, pe când în cazul altora, proteinuria persistenţa rezultă din rănirea rinichilor asociată cu procesul de vindecare. În prima situaţie, se recomandă un tratament adiţional cu imunosupresoare. În a doua situaţie, o terapie adiţională cu imunosupresoare nu este eficientă; cu toate acestea, agenţi hipertensivi care de asemenea pot reduce proteinuria sunt eficienţi în încetinirea evoluţiei afecţiunii. Scopul, în acest caz, este acela de a reduce proteinuria pe cât de mult posibil sau cel puţin la mai puţin de 2000 mg/zi.

Biopsia renală poate ajută pentru a face distincţia între cele două situaţii.