Testele de laborator pentru Lupus

Lupusul este caracterizat prin anormalităţi în multe dintre rezultatele testelor de laborator. Aceste anormalităţi sunt diferite pentru fiecare pacient şi pot varia simnificativ de-a lungul evoluţiei bolii pacientului. Evaluarea serială a rezultatelor analizelor unui pacient, observaţiile doctorului curant şi istoricul afecţiunilor pacientului determina diagnosticul de Lupus şi implicit, tratamentul. Toate testele de laborator trebuie interpretate în lumina evoluţiei curente a pacientului, în corelare cu alte rezultate de laborator şi în funcţie de alte afecţiuni conexe ale pacientului. Acest articol descrie pe scurt cele mai importante teste folosite în diagnosticarea şi evaluarea Lupusului şi îţi pune la dispoziţie informaţii generale despre acestea.

Ce înseamnă rezultatul acestor teste?

Înţelegerea acestor teste şi a rezultatelor lor poate să fie dificilă. În multe cazuri, poate să dureze luni ba chiar şi ani pentru un doctor pentru a pune cap la cap toate informaţiile care sunt necesare în a finaliza diagnosticul de Lupus. Este important să ai un dialog activ cu doctorul pentru că diagnosticul de Lupus sau orice altă boală să fie făcut cu cât mai multă acurateţe.

Testele obișnuite de sânge

De obicei prima oară doctorul va cere să fie făcută o hemoleucogramă. Sângele este constituit dintr-o componentă lichidă, plasma sangvină şi o componentă solidă, reprezentată de elementele figurate, respectiv celulele roşii, celulele albe şi trombocitele.
O analiză completă măsoară nivelul acestora. În cazul lupusului, numărul lor poate fi scăzut.
Hemoleucogramă completă măsoară următoarele cantităţi:

  • Numărul de globule roşii din sânge – hematii/eritrocite (RBC)
  • Numărul de globule albe din sânge – leucocite (WBC)
  • Cantitatea totală de hemoglobină din sânge (HGB)
  • Procentul de globule roşii (hematocrit) (HCT)
  • Media volumului globulelor (MCV) – mărimea globulelor roşii
  • Media globulară a hemoglobinei (MCH)
  • Concentraţia medie a hemoglobinei (MCHC)
  • Numărul de trombocite (PLT)

celule roşii au rolul de a transporta oxigenul în tot organismul. (Valori normale – bărbaţi 4,2-5,6 mil/mm3;-femei 3,7-4,9 mil/mm3)
celulele albe joacă un rol vital în cadrul sistemului imunitar – ele reprezintă mecanismul principal de apărare împotriva bacteriilor, viruşilor şi paraziţilor. (Valori normale la adulţi: 4000-8000/mm3)
Trombocitele sunt cele mai mici elemente solide ale sângelui; trombocitele au rolul important de a produce coagularea (închegarea) sângelui. În caz de hemoragie, prin leziuni ale vaselor sanguine, trombocitele se adună în grămezi şi contribuie, pe lângă alte mecanisme la formarea cheagului şi închiderea rănii (oprirea hemoragiei). (Valori normale : 150.000-450.000/mm3)
plasmă sangvină conţine apă (în proporţie de peste 90%) în care sunt dizolvate substanţe anorganice (în special ioni) şi substanţe organice (proteine, substanţe nutritive, produşi de metabolism, hormoni, etc). Plasma sangvină din care au fost îndepărtate proteinele de coagulare reprezintă serul.

Testele de urină

Întrucât rinichii au rolul de a procesa deşeurile din organism, analiza unui sumar de urină poate revela orice problemă în modul de funcţionare a rinichilor. Lupusul poate ataca rinichii fără niciun semn de avertizare vizibil, astfel că analizele sunt foarte importante. Cel mai obişnuit test de urină arată dacă există urme de celule (părţi de celule care în mod normal ar trebui să fie îndepărtate în procesul de filtrare a sângelui) şi proteinuria (proteinele care sunt eliminate din organism, întrucât rinichii nu filtrează deşeurile într-un mod adecvat). Colectarea urinii pe 24 ore poate da, de asemenea, informaţii importante.

Anticorpii

Anticorpii pe care organismul îi produce împotriva propriilor sale celule joacă un rol important în lupus. Mulţi dintre aceşti anticorpi se găsesc în grup de teste care se cer în acelaşi timp. Unul dintre testele despre care ştie cel mai mult este numit ANA. Cu toate acestea nu este un test specific doar pentru lupus.

Anticorpii antinucleari (ANA) sunt acei anticorpi conectaţi sau legaţi de nucleul – centrul de comandă - al celulei. Acest proces poate afecta şi distruge celulele. Testul ANA este foarte important în lupus, de vreme ce aceşti anticorpi se găsesc în 97% procente la persoanele cu această boală. Când trei sau mai multe caracteristici ale lupusului sunt prezente - aşa cum este afectarea pielii, a articulaţiilor, a plămânilor, a inimii, a sângelui sau a sistemului nervos – rezultatul pozitiv al unui test ANA va confirmă rezultatul. Cu toate acestea, singur, rezultatul pozitiv al testului ANA nu semnifică întotdeauna că este vorba de lupus.
ANA poate fi pozitiv şi în cazul altor boli ori pozitiv la persoane sănătoase. De asemenea, ANA se poate modifică de la pozitiv la negativ sau invers la aceeaşi persoană. De regulă, însă, prezenţa anticorpilor antinucleari indică lupusul.
În plus faţă de acest test, doctorii pot caută şi prezenţa altor anticorpi.

Anticorpii anti-ADN dublu catenar sau Anticorpi anti-ADN nativ sunt acei anticorpi care atacă ADN-ul – materialul genetic – dinăuntrul nucleului celulelor. Anticorpii anti-ADN se găsesc la jumătate dintre persoanele care au lupus, dar lupusul poate fi prezent şi dacă aceşti anticorpi nu sunt detectaţi.

Anticorpii antifosfolipidici pot provoca o îngustare a vaselor de sânge care determină formarea de cheaguri de sânge la picioare ori în plămâni, atacuri de inimă ori avort. Cel mai adesea supuşi analizelor sunt anticoagulantul lupic, anticorpii anticardiolipina şi anti-beta 2 glicoproteina. Aproape 30 procente dintre persoanele care au lupus vor avea prezenţi şi anticorpiii antifosfolipidici. Aceştia sunt uneori prezenţi şi la sifilis, iar testele de sânge nu pot spune întotdeauna diferenţa între cele două boli. Totuşi un test de sifilis pozitiv nu înseamnă că aveţi sau aţi avut vreodată sifilis. Aproximativ 20 procente dintre persoanele cu lupus vor prezenţa false teste pozitive de sifilis.

Anticorpii anti Ro şi anti-La (Ro şi La sunt numele proteinelor din nucleul celulelor) sunt deseori întâlniţi în sindromul Sjögren.

Anticorpii anti-Ro se regăsesc în mod deosebit la persoanele cu o formă de lupus cutanat ceea ce cauzează rash-ul care este foarte sensibil la soare. Pentru un doctor este important să observe prezenţa anticorpilor anti Ro şi La în cazul unei sarcini, de vreme ce ambele tipuri de anticorpi pot pătrunde prin placentă şi pot provoca lupus neonatal fătului. Lupusul neonatal este rar şi de obicei nu este periculos, dar poate fi mai sever în anumite situaţii.

Anticorpii Sm ţintesc către proteinele Sm din nucleul celulelor. Prezent la 30-40 procente dintre persoanele cu lupus, acest anticorp indică aproape întotdeauna lupusul.

Anticorpii RNP sunt direcţionaţi împotriva particulelor ribonucleoproteice nucleare mici (snRNPs), care ajută la controlul activităţii chimice a celulelor. Anticorpii anti-RNP se întâlnesc în multe stări autoimune şi va atinge un nivel mare în cazul persoanelor ale căror simptome combină caracteristici ale mai multor boli, incluzând lupusul.

Alte teste de sânge

Unele teste de sânge măsoară nivelul de proteine care nu sunt anticorpi. Nivelul acestor proteine poate alerta doctorul că există o inflamaţie în organism.
Complementul este numele unui grup de proteine care protejează organismul împotriva infecţiilor. Ele lucrează la întărirea reacţiilor imune ale oraganismului. Proteinele complement sunt folosite în mod suplimentar în cazul inflamaţiilor cauzate de lupus, fapt pentru care persoanele cu astfel de inflamaţii au un nivel scăzut al complementului. Există nouă grupuri de proteine ale complementului, aşa încât complementul este identificat cu C şi un număr de la 1 la 9. Cele mai obişnuite sunt CH50, C3 şi C4. CH50 măsoară funcţia totală a complementului în sânge. Un nivel scăzut al C3 şi C4 poate indică un lupus activ.
Proteină C-reactivă este o proteină produsă de ficat, iar un nivel ridicat al acestiea în sânge poate indică o inflamaţie cauzată de lupus.

Rata de sedimentare a eritrocitelor (VSH) este un alt test pentru a depista infecţiile. Acesta măsoară viteză de sedimentare a hematiilor dintr-o probă de sânge într-o oră.
Cu cât hematiile sedimentează mai repede, cu atât VSH-ul este mai mare, fiind un indicator de răspuns de fază acută. Un VSH mare poate indica un lupus activ, dar poate apărea şi din alte motive, aşa cum este existenţa unei infecţii.

Viteza de coagulare a sângelui

Viteza cu care sângele începe să se coaguleze este foarte importantă: dacă această se întâmplă prea repede, se pot forma cheaguri de sânge care să circule prin organism. Acestea pot cauza diferite afecţiuni, precum atacuri sau pierderea sarcinii. Dacă, din contră, viteza de coagulare este prea scăzută, există riscul unor hemoragii excesive în cazul rănirii.

  • Timpul quick sau timpul de protrombină (sânge) – TQ, TP, PT, AP măsoară perioada de timp necesară pentru coagularea sângelui. Un test TQ poate fi folosit pentru a identifica posibile probleme care apar în procesul de coagulare, dar şi pentru a verifica eficacitatea coagulantelor.
  • Timpul parţial de tromboplastină (Ptt) măsoară de asemenea viteza de coagulare a sângelui.
  • Testul cu venin de viperă diluat Russel (dRVVT), procedura de neutralizare a trombocitelor (PNP) şi timpul de coagulare Kaolin sunt alte teste privind coagularea sângelui.

Biopsia unor ţesuturi

Procedura unei biopsii implică prelevarea unei mici părţi de ţesut pe care doctorul o va examina la microscop. Aproape orice ţesut poate fi supus biopsiei.
Pielea şi rinichii sunt părţile cel mai adesea supuse biopsiei în cazul persoanelor cu lupus.
Rezultatele biopsiei pot relevă nivelul de inflamaţie şi orice altă afectare a ţesutului.
Şi alte teste pot fi efectuate asupra unor părţi de ţesut pentru a determina dacă există anticorpi autoimuni şi pentru a determina dacă problema este cauzată de lupus sau de alţi factori, aşa cum sunt infecţii sau medicamente.

Întrebări frecvente

De ce este atât de greu de diagnosticat lupusul?

Este dificil pentru o serie de motive:

  • Lupusul sistemic este o boală multi-sistemică şi, înainte că o astfel de boală să fie diagnosticată, trebuie să existe simptome în mai multe părţi ale organismului şi multe analize care să confirme existenţa acesteia.
  • Lupusul sistemic este de asemenea greu de diagnosticat pentru că, de obicei, nu se dezvoltă rapid, ci încet şi gradat de-a lungul timpului. Simptomele apar şi dispar şi, în general, ia mai mult timp pentru a se acumula destule pentru a indica prezenţa unei boli multi-sistemice.
  • Lupusul sistemic este cunoscut ca marele imitator, întrucât mimează multe alte boli şi afecţiuni.
  • Lupusul sisetemic este dificil de diagnosticat şi pentru că nu există un singur test. De fapt, multe persoane pot avea teste specifice lupusului pozitive – în special testul ANA - şi să nu aibă lupus.

Mi s-a spus că am ANA negativ și nu am lupus. Este totuși posibil să am lupus cu ANA negativ?

Aproximativ 97% dintre persoanele cu lupus sistemic au ANA pozitiv. Numai un mic procentaj au ANA negativ, însă prezintă alți anticorpi (antifosfolic, anti Ro). Uneori ANA se transformă de la pozitiv la negativ ca urmare a administrarii unui tratament cu steroizi, citostatice sau insuficiență renală acută (uremia).

Cum poate un test ANA să fie pozitiv uneori și negativ alteori? Doctorul a spus că nu am lupus din această cauză.

În general, diagnosticul de lupus se bazează pe o combinaţie de simptome fizice şi teste de laborator. Este, de obicei, un diagnostic care evoluează în timp, fie în sensul confirmării certitudinii sale, fie în sensul concluziei că o persoană nu are lupus. Oamenii pot avea crize de autoimunitate cu rezultate ANA ridicate, dar scurte (uneori asociate cu o infecţie virală) şi apoi să dispară fără a mai apărea o perioadă, ceea ce îndreptăţeşte să se consideră că acea persoană nu are totuşi lupus.

Câteva lucruri care trebuie știute despre lupus:

  1. În primul rând şi cel mai important este să se ştie că lupusul nu poate fi diagnosticat doar prin teste de laborator.
  2. În al doilea rând, rezultatele testelor pot varia de-a lungul timpului. Atunci când testele sunt pozitive şi apoi negative, este destul de probabil că persoană în cauza să nu aibă lupus, deşi această stare de fapt nu exclude totuşi lupusul.
  3. În al treilea rând, este foarte posibil ca diferite laboratoare să dea rezultate diferite la aceleaşi analize. Cu toate acestea, dacă o persoană are o formă de lupus mai agresivă, este posibil că testul ANA să iasă pozitiv la toate laboratoarele în mai tot timpul, iar alţi anticorpi vor fi, de asemenea, prezenţi.